Visez, deci exist !

Trecatorule, daca ai cheia si doresti sa intri, poti intra.
Id-ul de mess si parola le stii.
Visele se pastreaza mai bine daca sunt nefinalizate.

Casa Fortunei renaste

Destul cu bocitul, la urma urmei vine iarna, nu mai pot sta sub cerul liber, am nevoie de un acoperis , nu pot sta sa ma ploua necazurile si sa ma ninga tristetea asta rece.
O sa incerc sa-mi construiesc casa asa cum am inceput sa o visez: nici macar temelie nu-i voi face pentru ca o sa fie ca o sera, din material transparent , bun pentru protectia de intemperii si pentru patrunderea luminii. Va trebui sa aduc niste pamant din padure, mult pamant afanat si fertil.
Inainte insa trebuie sa-mi pun o soba care sa incazeasca sera, o soba cu rumegus ar fi buna, am aflat asta de la un vecin din satul meu care dintr-un solar a ajuns sa aiba vreo douazeci, in fiecare an isi dubla sau tripla numarul de solarii.
Si-a luat baiatul asta o nevasta cuminte si harnica de a reusit sa devina cel mai invidiat din sat.
Dintr-un om sarac ce fusese inainte de a se insura, si-a facut o familie model, cu copii harnici si ascultatori , carora le-a luat apartament in oras atunci cand a trebuit sa mearga la scoala acolo.
Dar cel mai admirabil este la el ca i-a invata pe copii sa-si ingrijasca singuri solarul, de mici le-a facut unul numai al lor , pe care sa si-l ingrijeasca si foloseasca cum ii taie capul. Si au avut copii bani de buzunar berechet din munculita lor, nu stateau sa se joace inutil cu altii, se jucau cu folos . Ah, cat de mult l-am admirat pe omul asta si pe nevasta lui !!!
Pacat ca nu am insistat atunci cand am vrut sa lucrez la ei , spuneau ca nu au nevoie de ajutor, ca se descurca in familie....dar tot am aflat unele lucruri despre solarii, hihihi, o sa-mi prinda bine acum la sera mea !!!
Dar o sa mai lucrez la sera si maine seara, acum trebuie sa culc copiii astia care nu-si gasesc rostrul....offff !!! Vise....

doar ganduri....

Libertatea e ca aerul . Orice incalcare a ei e ca o strangulare .Nu putem rezista prea mult fara aer.
Se spune ca libertate inseamna sa poti face orice atat timp cat nu deranjezi pe cineva. Dar oare asta inseamna sa te retragi din orice relatie de teama sa nu incalci libertatea cuiva?



Putem trai singuri? Singuratatea poate sa fie o solutie a respectului fata de ceilalti dar respectul fata de noi insine unde e in singuratate?

Teama de a nu dezamagi a solitarului ...
Dorinta refuzata solitarului....
Visele spulberate ale solitarului....
Rani nevindecate.

Vise amanate

Imediat ce am inteles ca nu am destui biti pentru o memorie de medic, m-am gandit cum altfel as putea fi utila societatii, si am inteles ca a produce este mult mai bine decat doar a comercializa. De ce? Asta face subiectul contabilitatii , nu a eseului meu de astazi .
Asa ca am incercat sa produc tot felul de lucruri ....Am inceput cu hainutele pentru copiii mei, stiut fiind ca hainutele de copii sunt foarte scumpe, am reusit sa croiesc niste camasute si pantalonasi de uz casnic, cele care le purtau copiii toata ziua si mai mult pe dedesuptul celor frumoase, cumparate.
Am facut astfel o mare economie la bugetul familiei si am avut o mare multumire sufletesca pentru ca mi-am imbracat copiii cu lucruri cusute sau crosetate cu fir de ata impletit cu fir de suflet.
Tot cu gandul la produs mi-am luat primele oua pe care l-am clocit la incubatorul unui prieten, stiam povestea cu tarancuta care se gandea ca din zece oua o sa-si faca ferma de vaci , hihihi.
N-am spart ouale dar n-am incherbat nici ferma pentru ca intr-o toamna noiembrie, cand ne-am mutat din colonia muncitoreasca in care mi-am inceput casnicia , am mutat puii in saci de plastic cu portbagajul masinii si , bietul septel scos de Stamarie , viitorul fermei mele de pasari , s-a sufocat , ajungand prea timpuriu friptura , dar ce fripura !!! Aceea a fost cea mai buna carne pe care am mancat-o vreodata pana acum, pui de trei luni , durdulii si fragezi, pregatiti repejor sa infrunte iarna, o minune culinara !!!
Nu m-am descurajat pentru ca gainile din prima serie isi scosesera pretul grauntelor pe care le mancau, si ele si purcelul pe care il cresteam in acelasi timp , cu surplusul de oua. Aflasera locatarii coloniei ca eu aveam oua gustoase si proaspete de vanzare, nu ca cele din pravalii, cu gust de peste de la furajele concentrate cu care erau indopate. Ouale mele erau oua de tara, cu galbenusul frumos colorat, ca o mandarina mica , am dat odata 3 oua in schimbul unui pui de somn pe care i l-am fript Alinei pe gratar. N-o sa uit niciodata ca l-a mancat direct de acolo, in timp ce se frigea pe a doua parte , hihihi, parca nu mai mancase de o saptamana, asa mult i-a placut carnita aceea de somnulet....si, spuneam ca nu -am descurajat sa cresc gaini, ba m-am gandit serios la prepelite, se zvonea pe atunci ca statul ajuta pe micii producatori care se incumeta sa creasca pasarelele astea simpatice...
...Si am incercat sa aflu in ce consta ajutorul si ce conditii trebuie indeplinite ca sa-l primesti . Era nevoie sa ai deja , depus gaj in banca, mai mult de jumatate din suma care o solicitai pentru miniferma de prepelite , iar imprumutul cu dobanda mica , asta era ajutorul de la stat, era oferit doar ca plata a unor utilaje cu care iti dotai ferme, utilaje noi cu care se gira de asemenea imprumutul...nici o sansa sa indeplinesc conditiile, asa ca , tinanad mortis sa fac o cura cu oua de prepelita copiilor de care se prinsese o tuse rebela la tratament, mi-am luat vreo 50 de prepelite cu banii trimisi de barbatu-meu din strainatate si le-am crescut intr-o cusca confectionata de un prieten tamplar....M-au umplut de oua si gainusele astea, de-au facut cura si altii pe langa copii, printre care bunica si nasii lor. Pe cand studiam afacerea cu prepelite am urmarit si pe cea cu ciuperci , legume, rame sau struti, dar pentru fiecare dintre ele mi-am dat seama ca-i nevoie de o mana de barbat la baza , care sa poata sa bata cuie in scheletul serei sau sa sape niste gropi in gradina, eu fiind preocupata cu spalatul si hranitul copiilor, nu ma puteam imparti in prea multe parti plus ca nu aveam forta necesara muncilor brute, Eram eu "barbata" dar nu suficient, hihihi, trebuia sa recunosc ca-s mai buna la alaptat decat la sapat sau la manevrat ciocanul....
Asa ca, rand pe rand , mi-au murit toate visele de a produce, de fapt n-au murit ci s-au mutat spre o parte a vietii in care copiii nu vor mai fi prioritatea principala, catre zilele de pensie , impreuna cu cartile necitite, zile in care nu voi mai fi smulsa din gradina sau din cotetul pasarilor ca sa ridic un copil cazut, sa verific vreo tema sau sa despart niste berbeci care au mereu de impartit ceva. Cu forta de munca voi sta mai rau atunci...dar sper sa le fie si copiilor drag sa ma ajute la construirea unor vise amanate...

Sunt in razboi !

Sunt in razboi cu mine insami !
Cand vine vorba despre conflicte interioare cel mai folosit e termenul de lupta, lupta cu sine, lupta Eului inferior, cel dornic de satisfactii concrete palpabile, cu Eul superior, constiinta, cea care nu ne lasa sa calcam peste principii pentru a ne implini dorintele.
Acum insa nu e vorba de o lupta, ci de un cumul de lupte, un razboi in sine , cu mai multe fronturi, un razboi al constiintei care are nevoie de vise impotriva constiintei care intrevede ca visele propuse nu au sanse de implinire . Un razboi al trebuintelor superioare personale cu realitatea cruda a dependentei lor de altcineva decat de mine insami.
Caci acesta este conflictul principal, batalia cea mai importanta asta e : de ce nu pot trai linistita intr-o singuratate interioara deplina , de ce am nevoie de altcineva, de ce am nevoie de pereche ???
Unii cred ca daca ai copii ai destule preocupari pentru minte si suflet, nu mai ai alte cautari, nu mai ai alte nevoi decat cele legate de viata de zi cu zi si de cea legata de viitorul lor. Ei bine asta e o eroare, am prevazut de la inceput, dinainte de a-mi chema copiii pe lume : copiii iti dau un rost partial, iti preocupa doar o parte a fiintei tale, restul, cea mai mare parte trebuie preocupata cu altceva, restul pleaca in cautarea unui alt rost, un rost propriu, adanc si de lunga durata, chiar daca e un rost discontinuu, care te poate mobiliza uneori mai mult alteori se poate intrerupe.
Rostul acesta personal, diferit de rostul tau fata de copii , este visul despre care invatatii spun ca este vital pentru fiecare om.
Visul, cu alte cuvinte aspiratia, trebuintele superioare sau nazuinta, imparte oamenii in mai multe categorii , dar atat de multe categorii incat nu pot fi clasificate, eu cel putin nu ma voi incumeta la clasificarea lor.
Sunt oameni care vor un anumit fel de casa, altii care vor sa aiba o casa, indiferent cum ar fi aceea. Sunt altii care vor sa aiba o cariera, altii isi doresc un loc de munca , nu conteaza care ar fi acela. Sunt oameni care vor sa scrie o carte , altii doresc sa schimbe lumea. Unii vor sa aduca ceva nou omenirii altii viseaza sa o cucereasca. Aici e valabila zicatoarea cate bordeie atatea obicee, dar intr-un bordei sunt mai multi oameni, daca si in domeniul viselor ar fi cel putin doi oameni visele ar avea mai multe sanse sa fie realizate , asta e realitatea peste care nu pot sa trec atunci cand incerc sa-mi conturez visul, asta e cauza care ma face sa nu pot fi linistita in singuratatea mea interioara. Fara vis nu pot trai, categoric, dar nici sanse sa mi se implineasca nu am, tind spre un vis important, visul meu clintesc lumea spre inainte fie numai cu un milimetru, altfel nu-mi voi putea face datoria de om. Desigur lumea mea este inclusa in lumea larga fara pretentia de a o cuprinde in intregime. Lumea pe care vreau sa o imping spre inainte va avea dimensiunile dependente de puterea mea din timpul punctului culminant al intelepciunii mele, dar cu cat lumea aceea va fi mai mare cu atat satisfactia visului implinit va fi mai mare.
Exista doua achizitii mari pentru intelepciunea mea: aceea ca trebuie sa caut o alianta pentru visul meu si ca alianta aceea trebuie sa fie in acelasi sens cu el.
Deci, daca e sa caut , voi cauta omul care acelasi vis cu mine, acela de a schimba lumea fie si cu o masura infinitezimala !!!

Sapand temelia casei

Incerc sa-mi amintes de unde-mi vin principiile , radacinile sufletului meu.
Poate ca primul de care-mi amintesc cum mi s-a infiripat este principiul :"adevarul aduce cu sine increderea".
Am fost plamadita si crescuta cu principiul asta in vine. In copilarie, cand faceam cate o boacana tata imi zicea: "spune-mi exact ce s-a intamplat ca sa pot sa te ajut sa rezolvi situatia si sa pot avea incredere in tine".
De aceea pentru mine adevarul este legat de incredere si amandoua sunt principii "sine qua non" care, din pacate, mi-au fost insuflate dintr-o falsa corectitudine. caci, desi inteleptul meu tata ne spunea, de exemplu, ca fumatul nu e bun, si nu l-am vazut fumand decat o singura data , la mare suparare, am aflat abia cand a aflat si el ca are cancer pulmonar faptul ca a fost fumator inrait toata viata. Venea acasa mirisind a tutun dar ne spunea noua, copiilor ca miroase asa pentru ca se fuma la el in birou.S-a ascuns toata copilaria noastra de teama na nu indragim fumatul, mai tarziu insa nu s-a mai putut ascunde. Oare merita sa-ti incarci in felul asta constiinta pentru un rau cu gust placut si cu falsa senzatie de calmare ???
Oare cum l-as mai fi respectat pe tata daca-mi spunea ca fumatul ucide , fumand ???
Tarziu,cand m-am maturizat am inteles cat de relativ e adevarul si ca un adevar poate avea la baza lui o minciuna, fara sa se devalorizeze.
Vorba "faceti ce zice popa , nu ce face el" nu cred ca poate fi ascultata decat atata timp cat nu-l vezi pe popa pacatuind,caci in firea lucrurilor sta "ascultati de cel care face ceea ce zice nu pe cel care-si incalca propriile vorbe.
Si uite asa am ajuns la alt principiu de baza al meu: "respecta-ti promisiunea dar tine cont de circumstante" !!!

Gata de inaltare !!!

S-a incalzit vremea!
Mi-am strans materialele pentru casa , e timpul sa incep constructia .
M-am gandit sa torn temelia din betonul armat al principiilor, sa folosesc pentru stalpii de sustinere lemnul de esnta tare al sentimentelor , iar peretii casei sa-i ridic din sticla transparenta a viselor.
Pentru ca nu exista in padure pericolul vreunui ochi strain sau indiscret, o sa-mi construiesc casuta din sticla, sa pot sa vad, la adapostul ei fiind, copacii si iedera, muntele si raul, stanca Tu de pe celalalt mal al raului, dar mai ales florile din fata casei si salbaticiunile care se vor invarti mereu in jurul ei din dorinta de a fi imblanzite.
....Si lumina , care o sa fie in casa mea ca si "la ea acasa"....Imi place lumina, in special cea filtrata de prisma gandurilor .
Incep constructia casei azi, cu ocazia sarbatorii misterioase a Inaltarii Domnului sau Ispas, cum ii mai zice pe la noi. Sper sa fie intr-un ceas bun inceputul asta pentru casa in care vor locui copiii pana cand isi vor ridica si ei cate una.
Cum Ispasul e sarbatoarea cireselor, ma gandesc sa plantez la toamna un cires langa casa. Ciresele si capsunele sunt fructele preferate ale copiilor , sper sa ma inteleg cu veveritele si cu pasarile cerului sa le faca si lor parte din rodul ciresului...dar n-ar trebui sa-mi fac griji, veveritele o sa se imprieteneasca imediat cu copiii si o sa ajunga la pace :)
Sunt gata de sapat temelia !!!

Ambianta

Locul pe care urmeaza sa ridic casa se afla la poalele unui munte , muntele Singur. Dupa ce casa va fi gata imi propun sa caut varful acestui munte.
De jur imprejurul muntelui e Padurea Zilelor, casa mea va straluci intr-un luminis de-al ei.
Nu departe de luminis se aude susurand paraul Speranta. Acolo e locul meu preferat de plimbare: cand merg in susul raului merg in cautarea timpului pierdut, cand merg in aval imi caut zilele pe care as putea sa le trec in Cartea Fericirii.Paraul Sperantei desparte lumea in care se afla casa mea de Lumea Larga, iar pe malul celalalt al paraului , chiar in dreptul casei , se afla Stanca Tu.
In fiecare seara merg la Paraul Speranta, stau pe un ciot de cedru , cu capul in palme si imi imaginez cum ar fi daca stanca asta ar vorbi si mi-ar spune :
-Draga mea, astazi mi-ar placea sa porti in par floarea asta albastra care a binevoit sa rasara aici langa mine.
Ah, as zbura de fericire , cand m-as intoarce in luminisul in care voi construi casa, si m-as ghemui sub eucaliptul infasurat in iedera (de el uitai sa va spun ca strajuieste luminisul) impreuna cu visele mele !!!

Casa Fortunei - schita

Cel mai greu e cand nu ai unde sa-ti adapostesti sentimentele , cand iti e refuzata iubirea e cel mai rau.
Ploi de ganduri navalesc peste tine si nu ai unde te ascunde de ele, nu ai unde fugi de prezent.
Ti se face atunci frig, si sufletul, ud pana la piele de ganduri,ar vrea sa gaseasca un refugiu , un loc unde sa se dezbrace de haine , sa le puna la uscat, iar el sa se incalzeasca la focul din semineu, sa asculte trosnetul focului si sa-i simta caldura.
Construiesc aceasta casa pentru a-mi fi refugiu de frigul ce mi-ar putea ingheta sentimentele. Sufletul meu fugar, umbland rebegit ca un paria, a gasit aici , departe de lumea dezlantuita , un loc adapostit de vanturile rele ale lumii si ferit de cutremurele vietii.